Versiunea articolului 2021.186.0

Condiții de utilizare Volvo Cars

În vigoare din:

Publicat la:

Volvo Cars vă oferă servicii menite să faciliteze libertatea de mișcare într-o manieră sigură, durabilă și personalizată („Serviciile").

Câteva exemple de Servicii pe care le oferim sunt aplicația Volvo Cars, Servicii digitale, Serviciile de la distanță pentru vehicule, Connected Safety sau Car Sharing. Unele Servicii variază în funcție de piață, în timp ce altele sunt funcții instalate la bordul autovehiculelor și, ca atare, diferă în funcție de modelul și anul de fabricație al mașinii. Nu toate Serviciile sunt disponibile pe toate piețele.

Entitatea Volvo Cars care vă oferă Servicii în Moldova este Volvo Car Corporation Dep 50090, HB3S 405 31 Göteborg, Suedia, care este denumită în prezentul document „Volvo Cars" sau „noi" și include orice afiliat al grupului Volvo Cars („Afiliat").

Furnizori de servicii și entități contractante

Pentru abonamentele Digital Services și Remote Services Volvo Cars, dar și pentru alte Servicii, unde s-a comunicat acest lucru, Volvo Cars este furnizorul de servicii. Dacă ați cumpărat o mașină direct de la noi, atunci Serviciile la care v-ați abonat facă parte din contractul încheiat cu noi. Dacă ați achiziționat mașina de la un retailer, un contract separat pentru Serviciile la care v-ați abonat direct, încheiat între dvs. și Volvo Cars, acoperă furnizarea de către noi a Serviciilor. În momentul în care perioada de abonament relevantă se încheie, dacă doriți să utilizații serviciile în continuare, va trebui să reînnoiți abonamentul sau să achiziționați un abonament nou pentru Serviciile în cauză. În cazul în care alegeți să nu prelungiți sau să nu înnoiți Digital Services, acestea vor fi dezactivate, ceea ce va putea afecta funcționalitatea altor aplicații din mașină și Serviciile furnizate de terți.

Pentru unele Servicii, este posibil să desemnăm un Afiliat care să furnizeze Serviciile. Vă vom informa cu privire la identitatea acestui Afiliat prin orice termeni specifici aplicabili, în procesul de comandă, prin e-mail sau prin intermediul aplicației Volvo Cars.

Atunci când Volvo Cars utilizează un terț în calitate de subcontractant pentru a furniza o parte a unui Serviciu, Volvo Cars va rămâne în continuare responsabilă pentru Serviciul respectiv, cu excepția cazului în care dvs. și Volvo Cars ați convenit altfel sau dacă este stipulat altfel în prezentele Condiții, în orice Termeni specifici aplicabili și/sau terți sau în Documentație. Volvo Cars vă poate pune la dispoziție Servicii terțe, pe care trebuie să le contractați în mod independent și direct de la partea terță care furnizează aceste Servicii terțe. Volvo Cars nu va fi în niciun caz parte a vreunui astfel de acord încheiat între dvs. și partea terță care furnizează Serviciile terțe.

Ce termeni se aplică?

Toate Serviciile fac obiectul prezentelor Condiții de prestare a serviciilor Volvo Cars („Condițiile") și ar putea face obiectul unor Termeni specifici, Termeni terți sau al unei Documentații.

Pentru a utiliza un Serviciu, trebuie să acceptați prezentele Condiții (care pot include descrieri ale serviciilor respective de mai jos, de exemplu Serviciile pentru vehicul furnizate de la distanță), Termeni specifici separați (în anumite situații) și orice Termeni terți aplicabili apăsând sau făcând clic pe un buton de confirmare sau, în cazul achiziționării unui Serviciu, prin plasarea unei comenzi. După acceptarea de către dvs. a Condițiilor, va fi încheiat un contract obligatoriu între dvs. și Volvo Cars privind utilizarea Serviciului relevant. Condițiile se aplică Serviciilor terțe numai în măsura necesară pentru furnizarea Serviciului terț respectiv.

„Termenii specifici" sunt termeni separați și/sau descrieri ale serviciilor oferite de noi, care se aplică pe lângă prezentele Condiții și se referă la un anumit Serviciu. Termenii specifici trebuie citiți împreună cu prezentele Condiții și sub rezerva acestora.

„Serviciile terțe" sunt servicii furnizate de un terț independent, separat de Serviciile noastre, iar rolul nostru principal este de a vi le pune la dispoziție. Drept condiție de utilizare a unui Serviciu terț, s-ar putea să trebuiască să plătiți anumite tarife și/sau să acceptați Condițiile terțului respectiv.

„Termenii terți" sunt termeni și condiții separate care au survenit între dvs. și un terț, și care se aplică unui Serviciu terț.

„Documentația" se referă la alte informații despre anumite Servicii, care sunt disponibile în diferite locații din ecosistemul Volvo Cars, de exemplu în Manualul de utilizare, la https://www.volvocars.com/intl/support, la https://www.volvocars.com, în cadrul aplicațiilor Volvo Cars, în mașina dvs. Volvo și/sau la distribuitorul Volvo Cars local. Documentația poate conține clauze și condiții legale, precum și restricții cu privire la modul în care aveți dreptul de a utiliza un anumit Serviciu, toate acestea făcând parte din contractul încheiat între dvs. și Volvo Cars. În situația în care există un conflict între documentație și prezenții Termeni sau orice Termeni specifici, aceștia din urmă vor prevala. Nimic din cuprinsul Documentației nu vă conferă dreptul de a utiliza un anumit Serviciu.

UTILIZAREA UNUI SERVICIU

Cerințe

Puteți utiliza un Serviciu numai dacă: (a) sunteți major(ă); (b) aveți capacitatea de a încheia un contract; și (c) nu aveți interdicție de a utiliza Serviciul în temeiul legislației aplicabile.

„Șoferul principal" al unei mașini Volvo este persoana care are dreptul de a o înstrăina, o utilizează în mod permanent ca mijloc de transport și/sau este înregistrat la o autoritate națională ca fiind proprietarul, deținătorul mandatar, abonatul sau utilizatorul autorizat al mașinii (dacă este cazul). Șoferul principal nu trebuie să fie neapărat proprietarul mașinii; acesta poate fi, de exemplu, deținătorul mandatar al unei mașini Volvo atunci când societatea de leasing este proprietara acesteia, sau o persoană care utilizează o mașină în calitate de abonat la serviciul Care by Volvo. Pentru a putea utiliza un Serviciu în orice manieră legată de o anumită mașină Volvo sau pentru a asocia un Serviciu cu o anumită mașină Volvo sau orice alt Serviciu, trebuie să fiți Șoferul principal sau să aveți consimțământul clar și neechivoc al acestuia („Consimțământul Șoferului principal"). Avem dreptul să cercetăm oricând dacă sunteți Șoferul principal sau dacă aveți consimțământul acestuia.

Orice conexiuni efectuate între o mașină Volvo și un Serviciu sau între Servicii diferite pot fi dezactivate în orice moment, așa cum se descrie în Documentație. Aveți obligația de a dezactiva orice conexiuni în cazul în care nu mai sunteți Șoferul principal al mașinii sau nu mai aveți consimțământul Șoferului principal.

Serviciile pot varia în funcție de modelul și anul de fabricație al mașinii Volvo, țara dvs. de reședință, locul în care este înregistrată, a fost vândută și este utilizată mașina Volvo, limba dvs. principală, furnizorul de rețea mobilă, sistemul de informații și divertisment și furnizorul/furnizorii de servicii de aplicații). În situația în care mașina Volvo nu este dotată cu caracteristicile tehnice necesare sau dacă dvs. nu îndepliniți cerințele stabilite în prezentele Condiții, în oricare dintre Termenii specifici și/sau în Termenii terți pentru Serviciul respectiv, noi nu avem obligația de a vă furniza Serviciul. Vă punem la dispoziție informații despre Serviciile noastre și cerințele aplicabile, pe care trebuie să le citiți și să le înțelegeți înainte de a achiziționa sau a vă abona la Serviciul respectiv.

De asemenea, Serviciile pot varia în funcție de accesul dvs. la anumite dispozitive (de exemplu, dispozitive mobile sau computere cu software și sisteme de operare specifice). În situația în care dispozitivul dvs. nu este dotat cu caracteristicile tehnice necesare sau nu îndeplinește cerințele stabilite în prezentele Condiții sau în oricare dintre Termenii terți pentru Serviciul respectiv, noi nu avem obligația de a vă furniza Serviciul. Nu suntem răspunzători pentru situațiile în care un Serviciu nu este disponibil sau în care acesta prezintă disponibilitate sau funcționare redusă sau afectată din motive care se află în afara posibilităților noastre rezonabile de control, precum: probleme de conectivitate, condiții geografice sau topografice (cum ar fi locațiile izolate, parcările subterane, clădirile înalte, dealurile sau tunelurile), avarierea mașinii sau neîntreținerea acesteia sau a echipamentului în bună stare de funcționare, legi, reglementări sau norme guvernamentale, defectarea, congestionarea sau întreruperea funcționării rețelelor de utilități sau de Internet, atacuri cibernetice, război, situații de forță majoră, dezastre naturale, vreme nefavorabilă, greve muncitorești, perioade de nefuncționare neplanificate, actualizări sau erori de software sau ale serviciului.

Unele Servicii necesită acces la Internet sau date mobile pentru a putea funcționa. Mașina dvs. Volvo ar putea include costul accesul pentru o anumită perioadă. În caz contrar, trebuie să cumpărați acest acces, dar în majoritatea cazurilor accesul dvs. va face obiectul unor termeni terți impuși, de exemplu, de furnizorul de servicii de telecomunicații sau de Internet („Furnizorul de servicii de date"). Volvo Cars nu este și nu va fi în niciun moment un Furnizor de servicii de date.

Accesul dvs. la Servicii și utilizarea de către dvs. a acestora ar putea depinde de finalizarea în mod satisfăcător a unui proces de verificare care include o etapă obligatorie de „cunoaștere a clientului”. În cadrul acestui proces, anumite documente și date cu caracter personal trebuie trimise grupului Volvo Cars sau Furnizorului de servicii de date. În unele cazuri, pentru a finaliza cu succes procesul de identificare, vi se poate cere să depuneți documente suplimentare.

Anumite funcții oferite în cadrul Serviciilor trebuie utilizate numai în cazul în care mașina Volvo se află în raza dvs. vizuală sau dacă aveți certitudinea că se pot utiliza în siguranță, fără a prezenta un pericol pentru bunuri sau persoane, așa cum se descrie în prezentele Condiții, în Termenii specifici sau în Documentație. Toate Serviciile trebuie utilizate numai de către dvs. în conformitate cu legile relevante pentru piața dvs., și nu trebuie utilizate în scopuri ilegale. Trebuie să utilizați funcțiile și Serviciile care vă sunt puse la dispoziție cu respectarea tuturor legilor de circulație aplicabile în jurisdicția dvs. Funcțiile Volvo Cars vin în completarea practicilor de conducere în siguranță și nu sunt menite să permită sau să încurajeze condusul neatent, agresiv, periculos sau ilegal. În final, dvs. sunteți responsabil(ă) în permanență pentru operarea în siguranță și în mod legal a vehiculului. Orice garanție cu privire la caracterul adecvat, siguranța sau posibilitatea de a utiliza un Serviciu va face obiectul Declarației noastre de declinare a garanției.

Volvo ID

Utilizarea mai multor Servicii presupune deținerea unui Volvo ID activ. Volvo ID este un cont unic, personal și netransferabil prin intermediul căruia vă oferim acces la Serviciile din ecosistemul Volvo Cars. Volvo ID și funcțiile conexe constituie un Serviciu și sunt guvernate de prezentele Condiții. Crearea și utilizarea unui cont Volvo ID este gratuită.

Unele Servicii ar putea necesita conectarea contului dvs. Volvo ID cu una sau mai multe mașini Volvo.

Prin înregistrarea unui cont Volvo ID, confirmați că datele furnizate către noi sunt exacte și că Volvo ID este creat pentru o utilizare conformă prezenților Termeni. Confirmați, de asemenea, că vă putem contacta la adresa de e-mail specificată de dvs. la înregistrarea contului Volvo ID. Nu vom utiliza această adresă de e-mail pentru marketing direct, decât dacă: (a) materialul de marketing direct se referă la un produs sau serviciu similar celui pe care l-ați achiziționat deja, iar dvs. nu v-ați exprimat dorința de a nu primi mesaje de marketing direct; sau (b) în toate celelalte situații, dacă ne-ați acordat permisiunea dvs. expresă în acest sens.

Schimbarea proprietarului/șoferului principal al mașinii Volvo

În cazul schimbării proprietarului și/sau a schimbării Șoferului principal (dacă este diferit de proprietar) al unei mașini Volvo, trebuie să dezactivați imediat toate Serviciile legate de respectiva mașină Volvo, utilizând funcția de revenire la setările din fabrică. În funcție de modelul mașinii Volvo și anul de fabricație al acesteia, poate fi necesar să duceți mașina la un distribuitor Volvo local pentru a efectua resetarea; în acest caz, ar putea fi necesară plata unei taxe. Trebuie să dezactivați imediat conexiunea dintre contul Volvo ID și mașina Volvo transferată, precum și toate Serviciile și orice date aferente. Documentația vă poate furniza mai multe informații cu privire la modul de dezactivare a serviciilor. De asemenea, pentru informații, adresați-vă distribuitorului Volvo Cars local sau contactați-ne.

În situația în care luăm cunoștință de schimbarea proprietarului și/sau Șoferului principal (dacă este diferit de proprietar) al unei mașini Volvo la care sunt conectate unul sau mai multe conturi Volvo ID, vom putea bloca sau dezactiva imediat aceste conexiuni, cu excepția cazului în care puteți demonstra că sunteți Șoferul principal sau aveți acordul clar și neechivoc al Șoferului principal pentru a continua utilizarea contului dvs. Volvo ID în legătură cu mașina Volvo. Proprietarul sau Șoferul principal al unei mașini Volvo nu va avea dreptul de a accesa informații cu privire la proprietarii și Șoferii principali precedenți sau la conturile Volvo ID conectate anterior la mașina Volvo, cu excepția cazului în care legislația aplicabilă impune acest lucru.

SERVICII

Puteți accesa multe Servicii prin intermediul aplicației noastre principale, „aplicația Volvo Cars" care gestionează interacțiunea dvs. cu Volvo Cars. Pentru a utiliza aplicația Volvo Cars, aveți nevoie de un cont Volvo ID. Există unele Servicii sau funcții care sunt gratuite, în timp ce altele necesită un abonament sau trebuie cumpărate.

Servicii digitale

Unele mașini Volvo sunt vândute împreună cu sau sunt compatibile cu un pachet de Servicii digitale care poate include:

  • Hărți Google, asistent digital Google și magazinul de aplicații Google Play;
  • Servicii de la distanță pentru vehicule;
  • date incluse.

Produsele și funcțiile care sunt disponibile și/sau sunt incluse efectiv în Serviciile digitale pot diferi de la o piață la alta.

Servicii de la distanță pentru vehicule;

„Serviciile de la distanță pentru vehicule” este un serviciu wireless conectat la mașina dvs. Volvo. Produsul a purtat anterior denumirea de Volvo On Call și ar putea continua să poate această denumire în unele situații, de exemplu, pe telefoanele cu sisteme de operare mai vechi, pe butonul VOC din mașină sau în documentația care nu a fost încă actualizată.

Este posibil să puteți utiliza unele funcții prin intermediul telefonului mobil:

  • să efectuați de la distanță anumite comenzi - pornirea încălzitorului, pornirea motorului, trimiterea de indicații de drum;
  • să vedeți informații despre mașina dvs. - temperatură, nivelul de combustibil sau de autonomie electrică, portiere descuiate, activarea alarmelor, întreținerea necesară, jurnalul șoferului, consumul de energie electrică;
  • să vă urmăriți mașina și să creați înregistrări privind condusul.

De asemenea, ați putea utiliza unele funcții direct din mașina Volvo:

  • să alertați automat serviciul de urgență, din interiorul mașinii dvs. Volvo, în cazul producerii unui accident;
  • să contactați un centru de apeluri Volvo Cars.

Majoritatea funcțiilor necesită descărcarea și utilizarea aplicației Volvo Cars pe telefonul mobil. Puteți citi Descrierea produsului pentru Servicii digitale, care descrie și serviciile de la distanță pentru vehicule aici.

Abonamentele la Serviciile digitale și la Serviciile de la distanță pentru vehicule

Pentru ca Serviciile digitale sau Serviciile de la distanță pentru vehicule să funcționeze, este necesar un abonament activ.

De obicei, orice mașină Volvo nou achiziționată vine însoțită de un abonament la Servicii digitale sau Serviciile de la distanță pentru vehicule, cu durata de 3 până la 5 ani. Oferim informații cu privire la acest lucru pe piețele locale, discutați cu un distribuitor sau accesați site-ul Volvo Cars („Abonament inițial").

Vă puteți prelungi abonamentul după expirarea Abonamentului inițial. Puteți citi informații despre cum funcționează abonamentele în secțiunea „Abonamente și reînnoiri”.

Toate abonamentele la Servicii digitale sau Serviciile de la distanță pentru vehicule sunt asociate cu mașina, și nu cu persoana dvs. De aceea, în cazul în care vindeți mașina Volvo, abonamentul va fi disponibil numai noului proprietar al acesteia. Trebuie să informați compania Volvo că nu mai dețineți mașina și să anulați orice abonamente continue pentru a evita obligația de a efectua plăți aferente acestora pe viitor. Serviciile digitale sau Serviciile de la distanță pentru vehicule vor rămâne disponibile în conexiune cu mașina până la finalul perioadei de abonament relevante.

Declinări de responsabilitate pentru Servicii de la distanță pentru vehicule

Servicii de la distanță pentru vehicule au scopul de a vă asista pe dvs. și pe pasagerii dvs. în caz de accident sau de furt al mașinii, sub rezerva sferei de aplicare și funcțiilor serviciilor, dar: (a) nu constituie un contract de asigurare, iar Volvo Cars nu are nicio răspundere față de nicio companie de asigurări în legătură cu mașina dvs. Volvo; (b) nu sunt menite a înlocui niciun alt echipament antifurt instalat pe mașina Volvo, (c) nu înlocuiesc niciun alt serviciu de urgență național sau statal disponibil pentru dvs., și (d) trebuie utilizate în conformitate cu toate legile și reglementările aplicabile. Volvo Cars nu face nicio declarație și nu oferă nicio garanție că un vehicul furat va fi recuperat.

REZERVARE DIGITALĂ

Ce este „Rezervare digitală”?

Rezervare digitală este un serviciu Volvo Cars disponibil prin intermediul aplicației Volvo Cars sau online, care vă permite să faceți o programare la un retailer pentru deservirea mașinii dvs. Volvo sau pentru alte servicii Valet.

Definițiile utilizate pentru serviciul Rezervare digitală sunt următoarele:

  • „Rezervare digitală" înseamnă fiecare solicitare separată confirmată pentru furnizarea serviciilor de service sau Valet.
  • „Șofer" înseamnă o persoană angajată sau contractată de un retailer care conduce vehiculul clientului și vehiculul de închiriat între locația clientului și centrul de service, livrează vehiculele de testare într-o locație preferată de client, efectuează un schimb de mașini închiriate cu un client sau livrează un vehicul nou achiziționat într-o locație preferată.
  • „Schimb de mașini închiriate" înseamnă că o schimbare a vehiculului dvs. închiriat se face într-o locație preferată.
  • „Retailer" înseamnă o firmă independentă de Volvo Cars care este autorizată să vândă autoturisme marca Volvo și/sau să furnizeze alte servicii conexe, inclusiv serviciul Valet.
  • „Service" înseamnă servicii specifice, care trebuie determinate și convenite între dvs. și Volvo Cars sau un retailer, în legătură cu vehiculul Volvo, de exemplu întreținere de rutină, service în perioada de garanție etc.
  • „Test de drum" înseamnă livrarea unui vehicul într-o locație preferată și apoi posibilitatea de a testa vehiculul.
  • „Utilizator" înseamnă angajații Volvo Cars sau ai unui retailer care lucrează cu Volvo Valet și produsul însoțitor Birdseye și au acces la conturile și datele clienților.
  • „Valet" înseamnă efectuarea aranjamentelor necesare pentru ca vehiculul dvs. Volvo să fie colectat și/sau livrat în legătură cu serviciile de (i) service; (ii) livrare a vehiculului; (iii) teste de conducere; (iv) schimb de mașini închiriate; sau (v) orice alt serviciu similar disponibil prin intermediul aplicației Volvo Cars.
  • „Livrarea vehiculului" înseamnă să livrați un vehicul nou achiziționat într-o locație preferată.

Volvo Cars nu efectuează operațiuni de deservire prin intermediul serviciului Rezervare digitală. Acesta este doar o platformă tehnică ce vă permite să faceți o rezervare pentru deservirea vehiculului dvs. Volvo de către un retailer.

Serviciul Valet implică deplasarea unui angajat sau contractant al unui retailer la o locație convenită, la o dată și oră convenită, pentru a vă colecta și returna mașina Volvo.

Dacă retailerul oferă vehicule de închiriat (sau de curtoazie), atunci poate fi furnizată o mașină; va trebui să acceptați orice condiții suplimentare aferente mașinii de închiriat ale retailerului respectiv.

După finalizarea serviciului Valet, se va face o Rezervare digitală împreună dvs. pentru a vă livra mașina într-o locație convenită, la o dată și o oră convenite.

Vă puteți gestiona programările online în aplicația Volvo Cars. Gestionarea unei rezervări digitale implică:

  • efectuarea unei rezervări pentru ca mașina dvs. Volvo să fie colectată dintr-o locație convenită (fie în aplicația Volvo Cars, fie apelând un centru de service care oferă serviciul);
  • întâlnirea cu șoferul desemnat (definit mai sus) la locația, data și ora corespunzătoare;
  • furnizarea cheii mașini dvs. Volvo;
  • urmarea instrucțiunilor furnizate de Șofer;
  • urmărirea evoluției programării online în aplicația Volvo Cars;
  • Programarea unei rezervări pentru returnarea vehiculului după efectuarea pașilor de mai sus.

Interacțiuni cu furnizorii de servicii

Utilizarea serviciului Rezervare digitală este gratuită.

Service: Dacă nu ați cumpărat sau nu v-ați făcut abonament pentru mașina Volvo direct de la Volvo Cars:

  • Toate lucrările efectuate la mașina dvs. Volvo de către retailer vor face obiectul unui contract separat încheiat între dvs. și retailer.
  • Prețurile afișate de serviciul Rezervare digitală sunt furnizate de retaileri, iar nu de Volvo Cars. Înainte ca mașina dvs. să fie servisată, trebuie să confirmați obiectul și prețul operațiunilor de service cu retailerul.

Serviciile Valet: Volvo Cars nu oferă, prin serviciul Valet, niciun vehicul în sine. Retailerii sunt responsabili pentru colectarea, livrarea și folosirea în comun a vehiculelor clienților și/sau a vehiculelor de închiriat. Acordul privind serviciile Valet și orice tarife aferente este exclusiv între dvs. și retailer. Volvo Cars nu este implicată în selectarea sau angajarea șoferilor de către retaileri. Volvo Cars nu garantează efectuarea cu succes a colectării și a livrării unui vehicul prin intermediul serviciului Valet.

Pretențiile care decurg din sau care au legătură cu serviciile Rezervare digitală, Valet, de deservire sau orice alte servicii efectuate sau furnizate de un retailer sau un șofer vor fi gestionate exclusiv între dvs. și retailerul respectiv și, în măsura permisă de lege, Volvo Cars nu va fi responsabilă pentru niciun fel de pierderi sau daune. Retailerii sunt întotdeauna răspunzători pentru acțiunile sau omisiunile angajaților, agenților și contractanților lor.

Serviciul Rezervare digitală este doar o platformă tehnică ce vă permite să faceți o programare pentru serviciul de deservire sau serviciul Valet, sau pentru ca utilizatorii să poată facilita colectarea și livrarea autovehiculelor prin intermediul serviciului Valet.

Puteți anula utilizarea serviciului Rezervare digitală trimițând un e-mail la adresa cld-luxedata@grp.volvocars.com.

ACHIZIȚIONAREA SERVICIILOR

Comandarea Serviciilor

Înainte de a putea utiliza un Serviciu care necesită plată, va trebui să completați un proces de comandă online, să vă confirmați comanda și să plătiți pentru Serviciu. Citiți cu atenție și verificați comanda la fiecare etapă a procesului. Prin plasarea comenzii, este încheiat un contract obligatoriu între dvs. și Volvo Cars cu privire la utilizarea Serviciului relevant, cu excepția cazului în care vă respingem comanda („Contractul").

La finalizarea comenzii dvs., veți vedea pe ecran o confirmare a comenzii și vă vom trimite o chitanță/factură prin email. Aceasta va conține detaliile relevante despre comanda dvs. și un număr unic de identificare a comenzii, care trebuie menționat în orice întrebare sau corespondență ulterioară cu privire la această comandă. În mod alternativ, vă putem contacta pentru a vă transmite că nu acceptăm comanda dvs. Această situație apare, de obicei, deoarece: (a) nu putem autoriza plata dvs.; sau (b) nu aveți dreptul să achiziționați Serviciul.

Plată

Un Serviciu este de obicei comandat și plătit cu ajutorul aplicației Volvo Cars sau online, folosind numai carduri de credit sau de debit frecvent utilizate, prin intermediul unui sistem de plată online securizat.

Utilizăm servicii de plată ale terților și, prin faptul că ne furnizați informațiile aferente cardului dvs. de credit sau de debit, îl autorizați în mod expres pe furnizorul nostru de servicii de plată să perceapă tarifele aplicabile acestei metode de plată, precum și taxele și orice alte tarife suportate de dvs., și vă dați acordul pentru gestionarea tranzacției de plată, a detaliilor aferente cardului dvs. și a oricăror altor informații necesare pentru efectuarea unei tranzacții de plată de către partea terță relevantă (inclusiv, dar fără a se limita la prevenirea fraudei). Utilizăm numai servicii de plată terțe care sunt certificate de bănci și de entități acceptante de carduri pentru a gestiona în siguranță tranzacțiile de plată. Toate comunicările dintre site-ul nostru web și banca dvs. sunt gestionate prin servicii de plată ale terților.

Dreptul de anulare

Puteți anula Contractul în termen de 14 zile de la încheierea acestuia, fără a oferi vreun motiv.

Pentru a vă exercita dreptul de anulare, trebuie să ne informați cu privire la decizia dvs. de a anula Contractul printr-o declarație clară. Pentru a face acest lucru, trimiteți-ne decizia dvs. de anulare prin poștă la adresa de mai sus, sau contactați-ne. Puteți utiliza acest formular pentru a ne notifica cu privire la anulare, deși acest lucru nu este necesar.

Dacă decideți să anulați Contractul, vă vom rambursa în termenul cel mai scurt toate plățile pe care le-am primit din partea dvs. în legătură cu Contractul. Dacă ați utiliza serviciul înainte de a vă exercita dreptul de anulare, vom face o deducere rezonabilă din suma rambursată corespunzătoare utilizării de către dvs. a serviciului.

Vom efectua rambursarea utilizând aceeași metodă de plată pe care ați utilizat-o pentru tranzacția inițială. Nu vă vom percepe niciun comision ca rezultat al rambursării.

Nicio prevedere din prezentele Condiții nu va afecta drepturile dvs. legale, indiferent dacă sunt legate de dreptul dvs. de retragere sau altele.

Abonamente și reînnoiri

Pe unele piețe, este posibilă abonarea la un Serviciu în regim continuu, unde abonamentul se reînnoiește automat (de exemplu, lunar), în timp ce pe alte piețe abonamentul se poate face doar pe perioade fixe (de exemplu, trimestrial sau anual).

Pentru abonamentele fixe, se va percepe o taxă în avans și abonamentul nu se va reînnoi automat. Dacă aveți un abonament fix, vă puteți exercita dreptul de anulare, caz în care vi se va rambursa taxa plătită.

Pentru abonamentele continue (altele de cât abonamentele continue anuale), veți plăti în avans taxa aferentă perioadei de abonament. Puteți trimite o notificare de anulare în orice moment și abonamentul dvs. va lua sfârșit la începutul următoarei perioade de abonament, sub rezerva dreptului dvs. de anulare (în termen de 14 zile de la începerea abonamentului). În acest caz, taxa plătită vă va fi rambursată.

Dacă aveți un abonament anual continuu, veți plăti taxa în avans și vă puteți exercita dreptul de anulare în decurs de 14 zile de la începerea perioadei de reînnoire a abonamentului, caz în care taxa plătită vă va fi rambursată.

CHESTIUNI DIGITALE ȘI LEGATE DE PROTOCOLUL DE INTERNET (IP)

Restricții privind utilizarea

Nu puteți utiliza Serviciile:

  • în contradicție cu prevederile prezentelor Condiții, orice Termeni specifici sau terți și/sau Documentația.
  • într-un mod care ar fi în conflict cu legile sau reglementările aplicabile, cum ar fi drepturile de proprietate intelectuală sau reglementările privind traficul. Utilizarea care pune în pericol securitatea oricăror Servicii, precum și utilizarea ce ar putea deteriora sau interfera cu infrastructura noastră sau a terților sau utilizarea de către alți clienți a Serviciilor sunt, de asemenea, interzise.

Nu trebuie să deteriorați, să dezactivați sau să afectați în vreun alt fel Serviciile și nu aveți voie să introduceți viruși, „viermi", programe periculoase, programe spion, „cai troieni" sau alte coduri sau programe rău intenționate care ar putea afecta funcționarea Serviciilor. În cazul în care permiteți altor persoane să utilizeze Serviciile, confirmați și sunteți de acord că această utilizare reprezintă în întregime responsabilitatea dvs. Aceasta înseamnă că orice încălcare de către un utilizator a prezentelor Condiții, a oricăror Termeni specifici sau Termeni terți aplicabili și/sau a Documentației va fi considerată ca fiind o încălcare de către dvs.

Utilizarea și/sau crearea unui cont necesar pentru servicii utilizând o identitate falsă sau, în orice caz, informații incorecte sunt interzise și pot fi considerate chiar și o infracțiune.

Unele Servicii ar putea necesita existența unei parole, caz în care trebuie să alegeți o parolă care nu poate fi descoperită ușor de alte persoane. Putem stabili cerințe cu privire la ceea ce este considerată o parolă suficient de sigură. Sunteți responsabil(ă) pe deplin pentru păstrarea în secret a parolei, pe care nu trebuie să o divulgați niciunor terți. Dacă aveți suspiciunea că un terț a obținut acces neautorizat la parola dvs., schimbați imediat parola. Dacă aveți suspiciunea că un terț a obținut acces neautorizat la oricare dintre Servicii prin intermediul contului dvs. Volvo ID, contactați-ne imediat.

Declarați și garantați că nu veți vinde, furniza, transfera, sublicenția sau exporta, integral sau parțial, Serviciile (inclusiv, dar fără a se limita la orice programe software) niciunei „Persoane listate", adică niciunei persoane, companii, entități sau organizații care este inclusă într-o listă de sancțiuni emisă de Uniunea Europeană („UE"), Statele Unite ale Americii („SUA") sau Organizația Națiunilor Unite („ONU"), sau de către orice altă autoritate guvernamentală relevantă, sau care este blocată în alt fel sau este supusă la sancțiuni economice de către aceste autorități, după caz, precum și niciunei persoane care este deținută sau controlată de respectiva Persoană listată, sau care acționează în beneficiul sau în numele acesteia. De asemenea, declarați și garantați că nu acționați în beneficiul sau în numele niciunei persoane cu reședința sau sediul în Cuba, Iran, Coreea de Nord, Siria sau regiunea din Crimeea a Ucrainei, și că nu veți vinde, furniza, transfera sau sublicenția, integral sau parțial, Serviciile (inclusiv, dar fără a se limita la orice programe software) niciunei astfel de persoane. De asemenea, prin utilizarea Serviciilor, declarați și garantați că nu vă aflați în niciuna dintre țările sau listele sus-menționate.

Licența de utilizator și drepturi de proprietate intelectuală

Orice drepturi de proprietate intelectuală asupra sau în legătură cu conținuturile Serviciilor (incluzând, dar fără a se limita la orice software) reprezintă proprietatea exclusivă a noastră, a Afiliaților noștri și/sau a licențiatorilor noștri. Nu vi se acordă drepturi asupra sau legate de orice drepturi de proprietate intelectuală, cu excepția cazului în care acest lucru este permis de prezentele Condiții, de orice Termeni specifici și/sau de Documentație.

Vă oferim o licență pentru utilizarea în scop personal a software-ului și conținuturilor asociate Serviciilor. Această licență, care poate include drepturi de proprietate intelectuală, este neexclusivă și, dacă nu se specifică altfel în prezentele Condiții, netransferabilă. Licența se poate utiliza numai în scopurile și în conformitate cu restricțiile de utilizare specificate în cadrul acestor Termeni sau în Termenii specifici aplicabili.

Cu excepția situațiilor permise de lege, nu aveți dreptul să decompilați, rescrie programele, încerca să derivați codul sursă, să modificați sau creați lucrări derivate a software-ului asociat cu serviciile și conținutul său. Orice încălcare a acestei restricții sau orice nerespectare a oricăruia dintre termenii acestei licențe poate duce la suspendarea sau încetarea furnizării Serviciilor.

Cu excepția unor prevederi contrare, orice mărci, logouri corporative, nume de domenii și embleme fac obiectul drepturilor noastre sau a licențiatorilor asupra mărcii comerciale sau, după caz, drepturile terților.

Această licență expiră atunci când Contractul, prezentele Condiții sau Termenii specifici fac obiectul rezilierii sau atunci când încetați să mai utilizați un anumit Serviciu sau toate Serviciile.

Linkuri către site-urile web sau resursele terților

Serviciile pot conține linkuri către aplicații sau site-uri web ale terților. Vă furnizăm aceste linkuri numai pentru comoditate și nu suntem responsabili pentru conținuturile, produsele sau serviciile disponibile pe sau prin intermediul respectivelor site-uri web. Includerea unui link nu implică aprobarea noastră asupra site-ului web.

Precizările de mai sus se aplică, de asemenea, pentru orice decizie sau acțiune întreprinsă de dvs. în legătură cu serviciile. În cadrul furnizării Serviciilor, luăm măsurile necesare rezonabile pentru a vă proteja dispozitivele și sistemele împotriva virușilor, „viermilor", programelor periculoase, programelor spion, „cailor troieni" sau a altor coduri sau programe rău intenționate, dar nu putem garanta că acestea nu există sau că nu vă vor afecta dispozitivele și sistemele.

Termeni suplimentari pentru aplicațiile din magazinul de aplicații

În cazul în care ați accesat sau descărcat oricare dintre Serviciile Volvo Cars prin intermediul unei aplicații („aplicația furnizată de Volvo Cars") dintr-un magazin de aplicații sau de pe o platformă de distribuție (precum Apple Store, Google Play sau Amazon Appstore) (fiecare, un „Furnizor de aplicații"), confirmați și sunteți de acord cu următoarele:

  • să utilizați aplicația furnizată de Volvo Cars numai în conformitate cu ceea ce este permis de orice termeni pentru utilizatori stipulați de Furnizorul aplicației. Mai mult, prezentele Condiții au fost convenite între dvs. și noi, și nu implică Furnizorul aplicației și, în mod similar, dintre noi și Furnizorul aplicației, noi singuri suntem responsabili numai pentru aplicația furnizată de Volvo Cars. Prin urmare, Furnizorul aplicației nu are responsabilitatea de a furniza servicii de întreținere sau asistență în legătură cu aplicația furnizată de Volvo Cars.
  • În cazul în care aplicația furnizată de Volvo Cars nu îndeplinește nicio garanție aplicabilă, îl puteți notifica pe Furnizorul aplicației pentru a primi înapoi prețul plătit pentru achiziționarea aplicației furnizate de Volvo Cars. În măsura maximă permisă de legislația aplicabilă, Furnizorul aplicației nu are nicio altă răspundere privind garanția cu privire la aplicația furnizată de Volvo Cars.
  • Dacă utilizați o aplicație furnizată de Volvo Cars destinată utilizării pe un dispozitiv mobil Apple iOS („Aplicație iOS"), atunci:
  • Sunteți de acord că Volvo Cars, iar nu Apple, este responsabilă pentru soluționarea oricăror pretenții exprimate de dvs. sau orice terț în legătură cu Aplicația iOS sau în legătură cu deținerea și/sau utilizarea de către dvs. a Aplicației iOS, inclusiv, dar fără a se limita la: (i) acțiuni de răspundere civilă legate de produse; (ii) orice reclamație potrivit căreia Aplicația iOS nu respectă vreuna dintre cerințele legale sau de reglementare aplicabile; și (iii) acțiuni care decurg în temeiul legislației privind protecția consumatorilor sau al unei alte legi similare, și că toate aceste acțiuni sunt guvernate numai de acest Contract și orice legi pe care trebuie să le respectăm în calitate de furnizor al Aplicației iOS.
  • Sunteți de acord că Volvo Cars, iar nu Apple, este responsabilă, în măsura cerută de prezentele Condiții, pentru investigarea, apărarea, soluționarea și stingerea oricărei creanțe legate de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală ale unui terț, apărută în legătură cu Aplicația iOS sau cu deținerea și utilizarea de către dvs. a Aplicației iOS.
  • declarați și garantați că (i) nu vă aflați într-o țară care face obiectul unui embargo instituit de guvernul SUA, sau care a fost declarată de guvernul SUA drept țară „care susține terorismul"; și (ii) nu vă regăsiți pe niciuna dintre listele de persoane interzise sau restricționate emise de guvernul SUA.
  • sunteți de acord să respectați termenii aplicabili ai oricărui acord cu terții în timpul utilizării Aplicației iOS (de exemplu, nu trebuie să încălcați termenii contractului privind serviciul de date wireless în timpul utilizării Aplicației iOS).
  • Sunteți de acord că Apple și filialele sale sunt beneficiarii terți ai prezentelor Condiții, în măsura în care acestea privesc licența dvs. pentru Aplicația iOS. După acceptarea de către dvs. a prezentelor Condiții, Apple va avea dreptul (și se va considera că a acceptat dreptul) de a vă impune respectarea prezentelor Condiții, în măsura în care acestea au legătură cu licența dvs. pentru Aplicația iOS în calitate de beneficiar terț.

ASPECTE JURIDICE

Modificări ale Condițiilor, Termenilor specifici sau Serviciilor

Ocazional, putem aduce modificări prezentelor Condiții sau Termenilor specifici. Vă vom notifica cu cel puțin 30 de zile în avans atunci când o astfel de modificare este semnificativă sau modifică în mod substanțial obligațiile dvs. sau ale noastre. S-ar putea să trebuiască să acceptați termenii modificați înainte de a continua să utilizați Serviciul, sau utilizarea în continuare a acestuia va fi considerată drept o acceptare de către dvs. a modificărilor.

Putem adăuga sau elimina Servicii, funcții sau caracteristici ale Serviciilor, putem întrerupe parțial sau în întregime furnizarea sau asigurarea accesului la anumite Servicii, și putem modifica în general Serviciile sau accesul la acestea, pentru a menține Serviciile utile și actualizate.

Aveți întotdeauna dreptul de a înceta utilizarea Serviciilor și de a rezilia aceste Condiții și Termenii specifici, în conformitate cu cerințele de reziliere de mai jos, în situația în care nu sunteți de acord cu modificările aduse prezentelor Condiții, Termenilor specifici și/sau Serviciilor.

Renunțare la garanție

Cu excepția oricăror prevederi contrare stipulate în prezentele Condiții și în măsura permisă de lege, nici noi, și nici Afiliații noștri nu vom avea nicio responsabilitate față de dvs. sau față de orice terț, care să decurgă din sau în legătură cu furnizarea Serviciilor sau orice altă dispută, neînțelegere sau pretenție ce decurge din sau în legătură cu acțiunile sau inacțiunile dvs., sau furnizarea Serviciilor. Pretențiile care decurg din sau care au legătură cu un Serviciu terț vor fi gestionate exclusiv între dvs. și furnizorul terț respectiv și, în măsura permisă de lege, Volvo Cars nu va fi responsabilă pentru niciun fel de pierderi sau daune.

Serviciile și conținuturile sunt furnizate „ca atare”, fără niciun fel de garanție, inclusiv cu privire la faptul că Serviciile sau conținuturile vor respecta cerințele dvs. sau vor fi disponibile încontinuu, în condiții de siguranță sau fără probleme, sau cu privire la calitatea, acuratețea, promptitudinea, veridicitatea, integralitatea sau fiabilitatea oricărui Serviciu sau conținut. Fără a limita cele precizate anterior, noi și Afiliații noștri declinăm în mod expres orice garanție cu privire la vandabilitatea, caracterul adecvat pentru un scop specific, lipsa de interferențe sau lipsa de intruziuni, precum și orice garanție apărută în legătură cu vânzarea sau utilizarea în scopuri comerciale.

Nicio prevedere din prezentele Condiții nu va exclude, restricționa sau modifica nicio garanție sau condiție și niciun termen, drept sau remediu, implicat(ă) sau impus(ă) de orice lege aplicabilă, care nu poate fi exclus(ă), restricționat(ă) sau modificat(ă) în mod legal.

Limitarea răspunderii

Cu excepția oricăror prevederi contrare stipulate în prezentele Condiții și în măsura permisă de lege, nici noi, și nici Afiliații noștri nu vom fi responsabili pentru niciuna dintre următoarele:

  • daune incidentale, speciale, exemplare, legale, punitive sau derivate, inclusiv pierderi de profit, pierderi de date sau fond comercial, întreruperea Serviciilor, avarieri ale computerelor sau defecțiuni de sistem, sau costul Serviciilor înlocuitoare care decurg din sau în legătură cu prezentele Condiții sau din utilizarea sau imposibilitatea de a utiliza Serviciile sau conținutul, indiferent dacă au la bază o garanție, un contract, o faptă ilicită (inclusiv neglijență), o neconformitate a produsului sau orice altă bază legală, și indiferent dacă noi, Afiliații noștri sau alți astfel de terți am/au fost informați cu privire la posibilitatea producerii unor astfel de daune sau am/au fost neglijenți, și chiar dacă se demonstrează că o măsură corectivă limitată prevăzută în prezentul document nu a dus la îndeplinire scopul său esențial.
  • o pierdere care depășește suma pe care ne-ați plătit-o pentru utilizarea Serviciilor în perioada de 12 luni de dinaintea producerii evenimentului pe care se întemeiază pretenția.

Termeni și reziliere

Prezentele Condiții vor continua să se aplice până în momentul rezilierii lor sau până când încetați utilizarea tuturor Serviciilor.

Puteți întrerupe utilizarea oricărui Serviciu sau a tuturor Serviciilor în orice moment, caz în care prezentele Condiții și orice Termeni specifici sau Termeni terți nu se vor mai aplica, iar dvs. nu veți mai avea nicio obligație în conformitate cu prezentele Condiții sau orice Termeni specifici sau Termeni terți.

În cazul în care întrerupeți utilizarea unui anumit Serviciu, prezentele Condiții și orice Termeni specifici sau Termeni terți vor continua să se aplice pentru fiecare dintre Serviciile pe care continuați să le utilizați.

Ne rezervăm dreptul de a întrerupe, temporar sau permanent, furnizarea Serviciilor și de a rezilia sau suspenda prezentele Condiții și/sau orice Termeni specifici în următoarele situații: (a) încălcarea, suspectată în mod rezonabil sau efectivă, de către dvs. a acestor Condiții și/sau a oricăror Termeni specifici; (b) decizia noastră de a opri furnizarea Serviciilor în formatul lor curent, la nivel global sau într-o anumită zonă geografică; sau (c) orice temei comercial similar pe care noi îl considerăm a fi o cauză rezonabilă pentru întreruperea furnizării Serviciilor. În cazul în care Volvo Cars intenționează să întrerupă furnizarea oricărui Serviciu, veți fi notificat(ă) cu privire la acest lucru într-un termen rezonabil înainte de încetarea Serviciului.

După rezilierea prezentelor Condiții, nu veți mai putea utiliza Serviciile.

Rezilierea nu va afecta niciuna dintre prevederile prezentelor Condiții și niciunul dintre Termenii specifici sau Termenii terți care, prin natura lor, au menirea de a continua să se aplice și după reziliere, inclusiv, dar fără a se limita la termenii legați de: (a) declinarea oricăror garanții; (b) limitarea răspunderii, (c) cesiune și (d) legislația și jurisdicția aplicabile.

Cesionare

Niciuna dintre părți nu poate cesiona drepturile și obligațiile care îi revin în baza prezentelor Condiții sau a oricăror Termeni specifici către un terț, fără acordul scris al celeilalte părți. Cu toate acestea, putem cesiona oricărui Afiliat drepturile și obligațiile care ne revin în baza prezentelor Condiții și/sau a oricărora dintre Termenii specifici.

Legea aplicabilă și locul

Dacă legea nu prevede altfel, prezentele Condiții, oricare dintre Termenii specifici și orice utilizare a Serviciilor vor fi interpretate în conformitate cu și vor fi guvernate de legislația din Moldova, cu excepția Convenției Națiunilor Unite privind contractele de vânzare internațională de mărfuri, fără a ține cont de principiile acesteia privind conflictul de legi. Competența exclusivă pentru orice pretenție care decurge din prezentele Condiții și/sau orice Termeni specifici va aparține instanțelor din Chișinău, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

Dacă locuiți în Uniunea Europeană, Comisia Europeană oferă o platformă de soluționare online a litigiilor, pe care o puteți accesa aici: https://ec.europa.eu/consumers/odr.

Dacă doriți să ne atrageți atenția asupra unei probleme, vă rugăm contactați-ne.